Orașul are nevoie să se vindece și noi odată cu el

“Ne interesează lucrurile vechi pentru că ele ne dau identitate, datorită lor suntem cine suntem astăzi. Și chiar dacă să spunem că nu le-am cunoscut personal, ele sunt parte a orașului în care conviețuim zi de zi.” – Vlad Eftenie

Publicul larg îl cunoaște pe Vlad Eftenie mai mult ca fotograf, însă el este și arhitect şi profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincuˮ, din București, iar fotografia e parte integrantă a profesiei sale – mai mult, are doctorat pe acest subiect. În 2011 a primit un premiu în cadrul competiției internaționale de fotografie urbană CBRE Urban Photographer of the Year. Cunoscut pentru seria Urban Stories, Vlad a fost inclus în galeria Heroes a revistei Forbes și a câștigat secțiunea „Open Low Lightˮ din cadrul Sony World Photography Awards 2014. Este autor de articole în reviste de specialitate, având ca subiect arhitectura și fotografia de arhitectură, și autor/co-autor de expoziții dedicate fotografiei urbane și de arhitectură în toată lumea. Scrie pe blogul său articole despre fotografie și nu numai și este pasionat de fotografia urbană.

Bucureștiul este un oraș care îl provoacă permanent, așa încât Vlad este mai mereu cu aparatul foto pregătit de noi instantanee. Și pentru că este arhitect, privește orice construcție un pic mai altfel decât un fotograf obișnuit. Îl pasionează centrul orașului și clădirile vechi, cu o istorie în spate și cu personalitate. Din punctul acesta de vedere, stăm bine: avem un patrimoniu bogat, cu clădiri care reprezintă toate stilurile arhitectonice, un țesut urban eclectic și cât se poate de interesant, care îi oferă Bucureștiului o identitate aparte.

Ce e mai trist, însă, e faptul că acest patrimoniu se află într-o stare de deznădejde, iar perspectivele nu se anunță prea încurajatoare.

Recent, Vlad a vizitat și Teatrul de vară Capitol și am profitat de ocazie să-i pun câteva întrebări. Am vorbit despre patrimoniu și nevoia de a restaura și de a păstra ce s-a construit până acum și am aflat ce și-ar dori Vlad să vadă la Capitol, în perspectiva reabilitării.

Orașul are nevoie să se vindece și noi toți odată cu el Vlad Eftenie

Pentru că din fire este un optimist incurabil, am fost interesată să știu încă de la începutul discuției noastre dacă are speranțe și în ceea ce privește patrimoniul construit bucureștean.

Vlad Eftenie: “Tocmai că abia de acum încolo devin optimist. Cu puțin timp în urmă nu eram, însă îmi dau seama că am toate motivele să fiu optimist. Tot ce fac acum se învârte în jurul stării emoționale a oamenilor. Poate ți se pare că nu există nicio legătură între cele două, însă, dacă oamenii nu sunt interesați de nimic din ceea ce se petrece în jurul lor, atunci Bucureștiul continuă să arate așa cum vedem azi. Până acum așa am demonstrat, că ne interesează doar propria viață, și asta într-o măsură foarte mică, pentru că randamentul este minim. Majoritatea dintre noi avem un birou, un serviciu, petrecem 12 ore acolo și în trafic, ajungem acasă, ne culcăm și o luăm de la capăt a doua zi. În general, nu avem un program care să ne permită dezvoltarea personală, să ieșim spre exemplu într-un parc, să admirăm natura. E un privilegiu acesta, iar eu am prieteni care îmi spun că nu au mai ieșit într-un parc de o mie de ani. Așadar, atâta timp cât nu privim casele pe lângă care mergem, atâta timp cât nu ne interesează cum ne simțim noi, n-o să ne intereseze nici cum se simt ceilalți, sau cum sunt casele. Eu unul privesc în jur, analizez, încerc să înțeleg și chiar duc o campanie discretă și eficientă pe rețelele de socializare de “pozitivare”, prin care încerc să-i conving și pe ceilalți că există bine împrejur, că merită spre exemplu să privim clădirile.

Desigur, descoperim că sunt- așa cum ai spus și tu – deznadăjduite, dar noi toți ieșim acum dintr-o stare de deznădejde. Eu simt că în acest moment există o mișcare de trezire spirituală, emoțională. Mă întâlnesc în această perioadă și vorbesc cu din ce în ce mai mulți oameni care au nevoie să se vindece. Iar dacă acest lucru se întâmplă înăuntrul nostru, ne va lua doar puțin timp până când această mișcare să afecteze și relația cu lumea dimprejur. Evident, vom începe cu oamenii din jur, dar va veni și momentul în care vom privi mai atent și la case și ne va păsa. Am fost la Amsterdam recent, am ajuns și la Lisabona în perioada asta. Sunt orașe ale căror centre vechi sunt prin definiție foarte vechi, mult mai vechi decât tot ce avem noi prin București. Acum totul pare nou acolo, dar păstrând o patină, bineînțeles, este funcțional, restaurat, reabilitat, există legi, există o politică dedicată… La noi asta lipsește în primul rând, o politică pentru patrimoniu, prin care aceste clădiri să fie protejate, îngrijite și păstrate vii cât mai mult timp posibil.

La noi este o mentalitate foarte ciudată, ne trezim spunând ‘las-o să se ducă’. E foarte ciudat. Uite, în spiritul ăsta, dacă te duci la noi pe litoral, vei vedea vechile hoteluri dărăpănate, părăsite sau abandonate și distruse, în timp ce apar tot felul de prezențe noi, clădiri dubioase cu o arhitectură reprobabilă și te întrebi de ce nu au luat ce era vechi să-l facă nou la loc, să-l facă frumos? E un soi de dorință de înnoire, dar ce e nou nu vine prea des cu calitatea a ceea ce era vechi, iar această înlocuire este ceva ce eu unul aș chestiona. Cu ce înlocuim? Și de ce nu avem grijă de ce e vechi?”

Orașul are nevoie să se vindece și noi toți odată cu el Vlad Eftenie

Hilde Ignătescu: ”Exact asta voiam și eu să te întreb. De fapt, aș vrea să ne explici de ce crezi tu că e important patrimoniul. Poate că generațiile noi se întreabă de ce să recuperăm și să valorizăm niște ruine, care ar sta chiar în calea unui progres?”

Vlad Eftenie: “Îmi aduc acum aminte de o postare virală care a circulat pe rețelele de socializare când a murit Majestatea Sa, regele Mihai. O fată foarte tânără se mira: ‘de ce atâta mișcare, toată lumea e înnebunită cu regele, dar eu nici nu-l cunosc, nici nu mă interesează, ce vă frăsuiți atâta?’ Evident, lumea râdea… Tot cam așa e și ideea cu patrimoniul, tinerii se pot întreba ce legătură au cu el, dat fiind că nu l-au cunoscut. Eu le zic așa: ceva îți dă identitate și, fără să-ți dai seama, lucrurile care îți dau identitate sunt tocmai cele vechi, care vin de unde te tragi și tu. Pe de altă parte, dacă te duci în oraș să te plimbi, la ce te uiți? Majoritatea clădirilor nou construite și moderne din București nu sunt neapărat demne de a sta în fața lor ca să faci o lecție de arhitectură. O faci tot cu clădirile vechi, te plimbi pe strada Toamnei, pe Mântuleasa, te duci pe Popa Soare, ai ce să arăți. Vezi niște clădiri art deco, vezi cubismul în floare, modernismul, chiar un clasicism, tendințe neo-românești pe ici pe colo… Ai ce vedea și despre ce vorbi, chiar poți să ții o lecție de arhitectură. Ne interesează lucrurile vechi pentru că ele ne dau identitate, datorită lor suntem cine suntem astăzi. Și chiar dacă să spunem că nu le-am cunoscut personal, ele sunt parte a orașului în care conviețuim zi de zi. Or, ignorarea lor nu cred că poate să aducă ceva bun. Ignorând, nu devii mai bun în niciun fel.”

Orașul are nevoie să se vindece și noi toți odată cu el Vlad Eftenie

Hilde Ignătescu: “Cum ai ajuns la Capitol? Ce anume te-a atras acolo și ce ai vrea să vezi când se va reabilita?”

Vlad Eftenie: “Știi ce m-a atras? Poarta foarte colorată. Pisica Pătrată a făcut un desen foarte interesant acolo care mi-a atras atenția. Eu frecventez strada Constantin Mille, am acolo un loc în care merg aproape zilnic, un local foarte bun, mai e și Teatrul Mic acolo, iar în capătul străzii e clădirea Universul care are acum multe evenimente deosebite de oferit. Într-o zi, trecând pe acolo, am observat acea poartă colorată. Recunosc spre rușinea mea că, arhitect fiind, habar n-aveam că acolo a fost o grădină de vară. Nici cea mai mică idee nu-mi dădea zidul acela că înăuntru ar fi un spațiu liber, o grădină… Eu îmi imaginam că e o clădire veche și că cine știe ce-o fi înăuntru?… Așa e toată strada, de altfel, tot frontul acela de după Cercul Militar e complet delabrat. La un moment dat, vara trecută, am văzut ușa întredeschisă din întâmplare, iar în față erau niște tineri. Eu eram la rândul meu cu niște prieteni și eram foarte curios, mai ales că auzisem între timp niște povești despre locul ăla. Și le-am spus și prietenilor: în sfârșit e deschis, hai să vedem ce e acolo! Am dat peste o scenă ca dintr-un film… să zic ca din Glissando al lui Mircea Daneliuc, sau din Tarkovsky. Natura acolo a învăluit totul, e o stare de vetustețe extraordinară, cu o patină…Te aștepți să iasă niște spirite oricând de acolo, am și urcat treptele, ne-am dus la etaj, am făcut poze în toate direcțiile.

A fost foarte interesant faptul că, deși spațiul este părăsit, evident, el vorbește atât de mult despre oamenii care îl frecventau. Iar pe mine exact acest lucru mă interesează: cum erau oamenii în București care veneau într-o grădină de vară, stăteau să vadă un film, beau ceva, o limonadă, un borviz, o apă minerală, ceva bun și efectiv era un mod de a fi afară. Acum vremea e altfel, dar cred că odinioară clima era mai blândă și mai previzibilă în București, așa că prezența grădinii de vară făcea parte din viața normală, de socializare a oamenilor, care aveau o adevărată plăcere în a fi împreună într-un astfel de loc cu aspect cultural. E foarte important cum natura a preluat totul. Ești ca într-un film, ca într-un fel de junglă urbană. Mi-ar plăcea să reabilităm locul acela așa, ca într-un film, cum a fost el original, să păstrăm și ceva din natura care acum a învăluit locul, aș lăsa pur și simplu niște zone năpădite, ca exemplu să vezi ce se întâmplă cu lucrurile peste care trece timpul și recunosc că aș relua ideea de grădină de vară, poate aș găsi o acoperire ușoară, aș lăsa spațiul exterior, sau poate aș adopta un proiect de arhitectură curajos, care să propună o acoperire, să devină un spațiu liber interior, dar închis, protejat, cum este la British Museum de exemplu, o cupolă, o închidere, o lentilă.

Ar fi un proiect de arhitectură extraordinar și în același timp l-aș vedea noninvaziv, să nu existe stâlpi, tot spațiul să rămână liber și aș proiecta doar filme românești, din orice epocă, din anii ’50 până acum. Asta ar fi o regulă a locului, mi s-ar părea că am regăsi și identitatea poate pierdută a locului prin ce a oferit zona de cinematografie, dat fiind că acolo e un ecran imens pe care se pot proiecta filme. Aș vedea filme românești, tineri stând acolo într-un mod liber, nu cu scaune organizate, ceva asemănător cu grădina Eden, cu hamace, cu scaune împrăștiate oriunde, să vină oricine cu un scaun de acasă, cu un hamac să și-l întindă… Să fie un spațiu de regăsire liberă, de prietenie generală, la un film românesc, să poți bea o limonadă, un ceai, să te întâlnești cu cineva într-un spațiu în care natura e prezentă și în același timp și trecutul e pus în valoare.”

 

Uneori oamenii ca Vlad, care îndrăznesc să viseze, sunt de fapt vizionari. Sperăm să ne reîntâlnim cu Vlad peste un timp și să comentăm împreună despre schimbarea de la Teatrul Capitol care-l va fi readus la viață. Și să ne reamintim cu plăcere ce era aici odată, pentru că trecutul contează. E important să vorbim și să ne amintim despre rădăcinile noastre, despre cine suntem. Locurile cu istorie precum Teatrul de vară Capitol fac parte din identitatea noastră.

 

Pe 21 aprilie lansăm un nou Open Call adresat studenților și tinerilor profesioniști arhitecți, designeri, artiști, scenografi, peisagiști și makers de toate felurile care vor să se implice în regenerarea urbană și să-și exprime viziunea asupra grădinii de vară Capitol. Stay tuned 🙂

 

 

Află mai multe despre ansamblul de monumente Cinema / Teatrul de vară CAPITOL și campania de sensibilizare aici.

Această campanie este organizată de Save or Cancel, prin feeder.ro, și face parte din programul cultural multianual “hub cultural Cinema / Teatrul de vară CAPITOL”, co-finanțat de AFCNProgramul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Organizator: Save or Cancel
Parteneri: CNDBTeatrul MicCinema Marconi, RADEFMonumente Uitate / Asociația ARCHÉCalup, Mellow Drinks, Plaja de Carte, Someș Delivery,
Parteneri media: ZeppelinIQadsSmark, Iqool, Assamblage, feeder.ro, anyplace.roDizainăr

 

Design: Acme Industries, Alexa Frîncu
Text: Hildegard Ignătescu
Imagini: Vlad Eftenie

Despre Save or Cancel
Din 2008, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte de arhitectură, culturale și editoriale.

parteneri Cinema Teatrul de vară Capitol 2017-2018

 

CONTACT US

Thank you for your interest in CAPITOL Cinema / Summer Theatre. Send us an email and we'll get back to you, asap.

Se trimit datele

© 2008-2017 Save or Cancel | Un produs Mestesugar Digital

Acest website face parte din programul cultural multianual “hub cultural Cinema / Teatrul de vară CAPITOL”, co-finanțat de AFCNProgramul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Acest proiect cultural este co-finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.

  logo capitol

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte